2015 a fost anul în care ni s-au furat vieți, speranțe, vise, în care mulți dintre noi am rămas cu sufletul gol, dar greu.

2015 a fost anul în care am fost, un pic, colectiv și apoi ne-am văzut din nou de singurătatea noastră.

2015 a fost anul în care am pierdut și am plâns, în care nu ne-am trezit, dar am încercat, în care am amuțit și am țipat. Cu disperare. Și am fost auziți, fără să fim ascultați. Și am tăcut din nou.

2015 a fost anul eroilor și anul erorilor.

2015 a fost anul în care „strada” a venit pe mail.

2015 a fost copy-paste și-apoi pas cu pas.

2015 a avut coloană oficială. S-a furat și s-a mințit ca până în 89 și-n cei 26 de ani de apoi. Comuniștii și securiștii au strâns rândurile și au otrăvit fântânile după micile cutremure cu epicentrul DNA și vor trăi fericiți și bogați până la adânci, fără fund, bătrâneți.

2015 a fost anul în care presa a rămas regatul prostiei și l-a transmis urmașilor și urmașilor și urmașilor.

2015 a fost anul în care politicienii au rămas partid, același, strâmt dar îndestulător ca o troacă.

2015 a fost anul în care serviciile (ha ha) s-au distrat în continuare pe banii furați din   tată-n fin, iar pe final s-au reactivat cadrele, adică unele sindicate, așa cum ne șade bine din 90 încoace când mai mimăm democrația, în prag de ger, cu pinguinii aproape.

2015 a fost anul în care am aflat că pe refugiații rătăciți îi apucă plânsul când pășesc greșit pe hartă, căci pacea fără bunăstare e pustiu.

2015 a fost anul în care am avut un oltean terorist. Siguranța României a fost amenințată, buget mai mare la structuri – bifat.

2015 a fost un an în care s-a scris în disperare. Academia își va îmbogăți biblioteca peste niște ani cu lucrările științifice scrise de prolificii pușcăriași care speră la liberare mai devreme de termen.

(Dintre capodopere mi-au atras atenția câteva titluri ale lucrărilor scrise de savantul oteve Dan Diaconescu. Și Cristian, căci pe copertă nu și-a folosit numele de scenă, ci cel de academician. De fapt, patru titluri din cinci, deoarece titlul lucrării științifice pentru 30 de zile de clemență „Talk-show-ul” mi s-a părut prea sec în context:

– „Tehnici științifice de realizare a interviului modern”

– „Mecanica ruperii materialelor compozite”

– „Știrea – concept, evoluție și modalități științifice de realizare”

– „Televiziunea – Menire socială, dezvoltarea științifică și comunitară”

Așadar totul este științific, mai puțin mecanica, și DD a înțeles. Și am înțeles și eu de ce e nevoie de tehnici științifice pentru a realiza un interviu modern: invitații cu turbane uriașe pe ochi care-ți citesc viitorul în beznă și ăia de te pun în tomberoane, nu pot fi intervievați ușor. Aici poate să intervină, EXCLUSIV, știința. Și o BOMBĂ, dar am avut parte doar de una cu hidrogen și prea departe, prin Coreea, și nu în 2015. Important este că avem în sfârșit o carte despre tehnica interviului și unii jurnaliști se vor regăsi în ea, savanți și ei, cutreierând.)

2015 a fost anul în care s-a citit. Suge-o, Ramona!

2015 a fost anul în care Borcea nu a scris și nu a citit. Suge-o, Valentina!

2015 a fost anul în care am fost 8,2 milioane de conturi pe Facebook. Acolo unde suntem oameni frumoși, tineri și curajoși, acolo unde alegem președinți și schimbăm guverne, acolo unde avem opinii, avem prieteni, acolo unde avem o țară ca afară. Acolo unde avem bula noastră în care ne bălăcim fericiți și la vreo sărbătoare mai mare avem parte de binecuvântarea duamnei Grapinii – „Doambe ajută!”

2015 ne-a învățat că libertatea se câștigă greu pentru unii, iar pentru alții mai ușor, la 30 de zile bucata.

Acum e început de ianuarie și plouă, după ce a nins după Crăciun, dar nu înainte de Crăciun și nici de Revelion, când a fost cald și soare.

2016 este care este. La mulți ani!

apa la lopata