Pentru că și în acest an școala mi-a cerut adeverințe care să ateste faptul că am copiii apți pentru a frecventa materia obligatorie gratuită Educație fizică și sport, fără de care nu au acces la ea, m-am îndreptat, ca la fiecare început de an, către medicul de familie.
Șoc și groază!
Medicul de familie m-a anunțat că o adeverință de tipul acesta costă 25 de lei. Anul trecut, medicul de familie m-a taxat cu 15 lei pentru această adeverință. Evident a urmat întrebarea:
– De ce s-a scumpit tariful pentru eliberarea acestei adeverințe?
– Casa de asigurări ne-a impus aceste tarife.

Și chiar mi-a arătat că are o listă cu tarife, unele adeverințe costau, altele nu.

Măi să fie! Și atunci cum e posibil ca unii să nu plătească nimic pentru aceste adeverințe sau să plătească mai puțin?

Ce urmează să vă spun mai departe este verificat din patru surse.

Medicul meu de familie MINTE.

Casa Națională de Asigurări (CNAS) și cea a Municipului București (CASMB), unde sunt eu înscrisă, mi-au confirmat faptul că nu casa de asigurări mărește tarife și nici măcar NU IMPUNE TARIFE pentru aceste adeverințe ”apt pentru sport”. Și, evident, banii cu care te taxează medicul de familie îi rămân doar lui în buzunar, nu ajunge nimic la vreo casă de asigurări.
Este un tarif stabilit exclusiv de medicul de familie, după bunul plac și propria socoteală.

Bun, dar cum poate să fie învățământul obligatoriu gratuit, cu materia Educație fizică și sport obligatorie și gratuită, dacă eu sunt obligată de școală să aduc această adeverință ca să poată beneficia de acest drept și copiii mei plătind, iată, anul acesta mai mult cu 10 dei decât anul trecut, respectiv 25 de lei? Undeva este o fractură! Fractura este următoarea:

ȘCOLILE CARE CONDIȚIONEAZĂ PARTICIPAREA ELEVILOR LA ORELE DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT DE O ADEVERINȚĂ ”APT PENTRU SPORT”, EMISĂ DE MEDICUL DE FAMILIE, FAC UN ABUZ!

Pentru că cele două surse – CNSAS și CASMB – mi-au confirmat faptul că medicul meu de familie minte, am mers mai departe și am verificat și la Colegiul medicilor, poate au emis ei vreun document oficial. Puțin probabil, dar… România.
Nu, Colegiul medicilor se ocupă în continuare de exercitarea profesiei, nu și de probleme pecuniare.
Atunci, Ministerul Sănătății? Iată, a patra sursă nu doar că îmi confirmă că medicul meu de familie a mințit, ci mă și lămurește că, citez: ”școala face un abuz”.

Pentru că, dragi părinți, singurele adeverințe, documente OBLIGATORII, pe care școala trebuie să vi le ceară și să le luați de la medicul de familie sunt, conform ordinului 1002/5057/2015:

1. Documentele medicale necesare la înscrierea/frecventarea/terminarea unui ciclu de învăţământ sunt:
a) adeverinţă medicală pentru înscrierea în colectivitate, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta anexă;
b) aviz epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta anexă.”

Atât!

Așa că, NU dați banii pe prostii, luați – mai bine – cărți ”la” copii!

Eu asta o să fac. Pentru că am doi copii pentru care școala mi-a cerut abuziv adeverințe pentru sport și de anul acesta nu le voi mai plăti ori face/duce, am acum 50 de lei în plus în buzunar. Nu mai permiteți școlii să vă ceară bani pentru tot felul de lucruri!

Învățământul obligatoriu este GRATUIT, iar ora de Educație fizică și sport nu trebuie să fie condiționată obligatoriu de un aviz de la medicul de familie. Iei aviz doar dacă ai un copil care nu poate practica sporturi, nu ca să dovedești că poate!