Despre alegeri și (unii) lideri de opinie, cu dragoste!

Mi se pare extraordinar că trăiesc timpurile în care putem discuta despre primii oameni în stat, liber și fără menajamente. Dacă mă întreba cineva despre viitor pe la 10 ani, cu siguranță nu-i răspundeam că va fi așa ca azi, cu atâta carne în frigiderele politicienilor. Este extraordinar că cineva poate să scrie la gazetă ”Păduchii lați din actuala clasă politică reprezentată în Parlament se transmit în general prin lipsa contactului cetăţeanului cu ștampila de vot.”, pentru că asta înseamnă că suntem liberi. Să vorbim, cel puțin. Doar că purceaua e moartă în coteț. Înainte i se spunea Speranța și acum e cam… hoit.

Deci vorbim, criticăm, ne strigăm opinii și nemulțumiri și vine decembrie 11.

Eu cu cine votez? Și voi CU CINE VOTAȚI?

E din ce în ce mai realist să aproximezi că viitorul Parlament va fi la fel, cu nevertebratele de azi (le-aș fi spus și panarame, marțafoi și CĂPUȘE, dar nu vreau să se simtă lezați/e) ca Liliana Mincă, Tudor Barbu, Gigel Știrbu, Călin File de DNA, Cristiana Anghel, GO #boss și restul care-și trag imunități și alte beneficii acum, la final de mandat. Să presupunem că se va merge la vot de data asta. Cu cine se va vota astfel încât să nu mai existe actualul algoritm politic în Parlament? Nu există alternative. Punct. Pentru că, să fim serioși, USR nu este o alternativă nici măcar pentru cei care se dau cu fundul de pământ acum vorbind de sprâncenatul national. Harta alegerilor locale va acoperi România și în decembrie și totul va rămâne la fel. Sper să nu am dreptate. Abia aștept, pe cuvânt de sceptic!

Am întrebat pe cineva care sunt șansele ca un ”cineva” să nu mai fie ce este acum, persoană importantă, nu spui nume. Mi-a zis scurt și răspicat: ”DNA-ul”.

Dacă nu aveați motive de depresie, iată. Cât de trist este ca singura speranță reală să fie doar justiția, pentru că validarea socială nu există decât pe Facebook, nu și la urna de vot, nu și la serviciu, nu și la pâine sau aiurea? În mod normal când ai un păduche pe tine, îl omori, nu? Scapi de el. E, cu somitățile politice și politruce mondiale de la noi nu se întâmplă asta. De ce?

O posibilă explicație

Pe vremea când Băsescu a tăiat pensiile, mama era atât de pornită pe fostul președinte, încât când i-am spus telefonic că nu m-am dus să votez la referendum (eram prin munți), mi-a închis și n-a mai vorbit cu mine timp de două luni. Când și-a mai revenit, într-o discuție în care îl vorbea pe Băse în fel și chip, numindu-l chiar și Scaraoschi (o să înțelegeți), am întrebat-o:

– Ce ai face dacă te-ai întâlni cu el?

Știți ce mi-a răspuns?

– L-aș scuipa!

L-aș scuipa, atât! Atât????

Dar (aici înțelegeți) mama a fost un om valoros, un intelectual cu doctorat fără copy-paste și pentru ea a scuipa pe cineva era afrontul absolut, grozăvie mai mare de-atât nu ar fi putut face. Din păcate nu a continuat și cu „și i-aș lua capul”. Și aici ajungem la problema intelectualilor și a puținelor minți luminate care ne-au mai rămas. Asta e problema lor și a noastră: că doar i-ar scuipa, nu le-ar lua și capul.

Ieșiți fraților din Dilema Veche și luați-le capul! Cu flegmele sunt obișnuiți de-acasă! De când le scuipa Ceaușescu semințe-n cap și ei strângeau resturile cu care și-au făcut buticuri de-au ajuns ei să vă scuipe semințe-n cap din ”comisii de cultură” și ministere și Parlament! Ieșiți din cărți, ieșiți din visele cu Premiul Nobel!

Și asta e valabil pentru toți cei care mai aveți impulsuri electrice în neuroni. Ieșiți de pe Facebook și reacționați puțin câte puțin în jurul vostru, de la vecini până la, habar n-am, serviciu, primărie și urna de vot!

E plin de opinii pe Facebook și iau mii de like-uri. Câte REACȚII aveți în viața de zi cu zi? De câte ori când ați luat atitudine în fața a ceva care nu e drept sau care se face în bătaie de joc ați primit vreo validare pozitivă absolută ca like-ul? Vă spun eu. Nada. Nici un like. Muuulte ntz ntz-uri, dat din cap și ”caută scandal”, ”nu se integrează”. Dar asta schimbă puțin câte puțin lucrurile, asta este singura  schimbare reală de care vă tot vorbesc unii pe net.

Doar că, din păcate, de-aici primiți voi ăștia cu opinii, like-uri. De la turma de plante fără reacții în viața de zi cu zi. Și, of, ce dezamăgire! La protest sau la vot n-a venit și mia aia de like-uri. Ah. Stai, că poate nu asta era ideea, să aveți opinii ca să stârniți și să aveți reacții. Da, poate că scrieți doar așa, la futu-i mă-sa de viață și de like. Poate, ă?

Bla bla-urile zilei născătoare de like-uri nu aduc oameni competenți în Parlament, nu fac partide și, partea nasoală, nici nu trezesc conștiințe. Omul se răcorește pe Facebook cu problemele zilei, bagă like-ul și-apoi stă ca Speranța-n descompunere să pută și să șadă. Mai mult, să facă alții. Și uite că fac. Dar nu ăia care trebuie. Se poate schimba ”strategia” asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *