Long story short

PhotoGrid_1432381656369Sunt Maria Isopescu, dar nu am fost dintotdeauna… „Isopeasca”.  La școală, în catalog, eram la litera D.

Bunicul din partea mamei a fost actor – Dorin Sireteanu. A jucat primul Iancu Jianu din cinematografia românească. A jucat în filme, a jucat pe scene de teatru în România și Germania de Est, dar a refuzat să fie membru de partid, motiv pentru care nu a primit nicio distincţie, motiv pentru care a fost marginalizat, motiv pentru care nu e înmormântat la Bellu, ci la Străulești 2. Nu e un strigăt pentru atenție, ci doar le aduc aminte unora care au uitat.

Bunica din partea mamei a fost centrul universului meu până în 1997 – Maria Tarola.

Mama ei era sora Smarandei Brăescu – Măndiţa, așa cum toată familia noastră a numit-o cu dragoste şi preţuire. Măndiţa a fost eroina copilăriei mele și este butonul meu de panică – atunci când mi-e greu, îl apăs și totul devine liniște.

Tache Brăescu, pictorul Reginei Maria, mi-a dat din genele culorii. Pictez și am terminat un liceu de arte plastice, secţia pictură de șevalet.

Pe bunicii din partea tatălui meu nu i-am cunoscut. Dar o știu bine din poveștile mamei pe Ana, bunica din Ţara Moţilor cu mâini magice din care ieșeau cele mai frumoase dantele.

Am absolvit o facultate de psihologie pentru că omul mi se pare cea mai interesantă creaţie. Nu profesez deocamdată pentru că nu este momentul psihologului în România, dar e un proiect la care nu am renunțat.

Activez ca realizator în radioul care spunea „Noapte bună, copii” atunci când părinţii noștri erau prea încărcaţi de povara comunismului. Pentru mine a fost un loc magic radioul de pe strada Nuferilor, cum era odată. I-am cunoscut toate cotloanele și pentru asta îi mulţumesc mamei mele Ana Maria Sireteanu, un jurnalist excepțional care și-a făcut meseria corect, drept, cu pasiune, cu dedicaţie.

Mama și-a dorit ca ultimul drum să fie pe-acolo pe unde a fost a doua ei casă. Din respect pentru Radio și pentru Hurmuzescu, mi-a spus, nu pentru ce este astăzi instituția. Am mers împreună pe Berthelot pentru ultima oară, într-o sâmbătă, pe 21 iunie 2014. A plouat minutele cât am zăbovit acolo. Nu înainte, nu după. Lacrimile acelea de ploaie erau mama mea.

Acum nu știu exact ce mai este radioul, ce vrea să fie sau ce va fi, dar încă mai cred în el. Pentru mine, indiferent cât de puternică este armata de DJ care vrea să-l cucerească, radioul rămâne acel loc magic de unde vocile pot să schimbe lumea.

Am doi copii minunaţi, Carina și Matei, care îmi permit să îi iubesc și să îi îngrijesc. Le mulţumesc lor și destinului care sper să fie în continuare bun cu noi. Cătălin este jumătatea poveștii care i-a adus în viața mea, a noastră. I se mai spune ISO. Sunt norocoasă! 😉

Iubesc animalele. Râd mult. Văd mai clar partea bună. Cred în karma, deci și în faptul că momentul acesta al nonvalorii și tupeului va fi depășit. Știu că oamenii buni au mai multe piedici de trecut, dar pentru mine ei sunt adevărații învingători.

Blogul este locul unde pot să spun ce nu pot în altă parte. Atât de simplu.

Acesta este un blog personal.

Opiniile exprimate aici sunt opinii personale și nu angajează în niciun fel Radio România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *