Dublu standard

Am o ghicitoare:

Ce jurnalist scria în ianuarie 2012 (când se protesta în stradă împotriva guvernului Boc și se cerea demisia lui Băsescu) așa: ”Am vazut cu ochii mei si pot sa spun: ca oamenii aia care ies cu copiii pe umeri in strada sunt pur si simplu iresponsabili. Ca nu ai voie sa expui un minor intr-un spatiu unde violentele pot izbucni oricand. Ca televiziunile care invita copii de zece ani in studio pentru a propaga prin intermediul lor mesaje politice se fac vinovate de grave incalcari ale deontologiei, exploatand cinic inocenta in scopuri propagandistice.” ?

Indicii:

1) este același jurnalist care în ianuarie 2017 a scris că a văzut la protest ”oameni ok”, articol continuat cu o ”imagine emblematică” în care vedem un tată care-și ține pe fetița pe umeri (”Redau, cu acceptul familiei din poza, aceasta imagine emblematica de la protestul de aseara insotita de urmatorul mesaj (la dorinta familiei n-am blurat imaginea fetitei)”. Și a și introdus în articol fotografia cu copila.

2) în 2012 articolul avea titlul ”Ce nu se prea zice despre aceste proteste”, iar în 2017 – ”Ce am văzut la protest. O imagine emblematică

ianuarie 2012
ianuarie 2012 // foto Ioana Moldovan, sursa foto

Dublu standard ?

Răspunsul ghicitorii are legătură și cu noua problemă care macină o parte din societate, aceea cu brandurile care trebuie să boicoteze televiziunile Romania TV și Antena 3. După ce am citit tot felul de opinii, mi-am dat seama că nu mulți și-au pus și întrebarea:

Ce faci dacă oamenii care se uită la televiziunile alea două, și nu sunt puțini, fac o petiție pentru ca brandurile să boicoteze partea de presă care ți se pare ție că spune adevărul, iar lor li se pare că te manipulează (că e televiziune sau… agenție de știri)?

Adevărul este că instrumentele la îndemâna oricui sunt, pe scurt, telecomanda, mouse-ul, smartphone-ul și CNA. Dacă îți pasă cumva și de TVR și SRR, sigur, există și comisiile de cultură și media din Parlament, dar nu cred că te interesează atât de mult din moment ce, timp de 27 DE ANI, NU TE-A INTERESAT CINE FACE PARTE DIN CNA ȘI DIN COMISIILE DE CULTURĂ ȘI MEDIA DIN PARLAMENT! Și mai există și obligația morală, măcar, de a merge la vot!

Dublu standard ?

Și mai e un adevăr: că dincolo de idealurile unor jurnaliști corecți (mai există), că dincolo de jurnaliștii care scriu la comandă și acoperiții sau cum vreți să le spuneți, fiind niște deontologi desăvârșiți și patrioți în același timp, desigur, la sfârșitul zilei totul se reduce la BANI.

Dublu standard ?

De ceva vreme m-am retras într-o bulă (că tot ne place) altfel, am dat un pas înapoi și am analizat cu atenție (ce ironie!) ce citesc, ce aud, ce văd, lângă cine stau, detașată. Detașată de convingerile mele, de ce cred eu că e bine ori rău. Și am început să vorbesc mai puțin (ce ironie, din nou!). Nu mă ajută prea mult în viața socială. În cea profesională, nici atât. Dar mă ajută să îmi cresc copiii mai curat, poate mai corect și fără să le răpesc din timpul alături de ei, luptându-mă la comanda cuiva care vrea un anumit pion pe tabla de șah. Nu e vorba de renunțare, de resemnare. Așa pot să descopăr mai ușor ipocriții și să îi evit. Așa mă detașez mai ușor de tot ce este sau ar putea deveni toxic. Chiar dacă, de multe ori, trebuie să fac pe proasta sau să dispar fără să am EU ultima replică. E un sacrificiu mic, orgoliul.

Nu sunt o armată. Sunt un om care vrea să aibă cât mai puține războaie cu el și să dea mai departe ceva copiilor lui. Nu doar, să zicem, o casă și o mașină. Ci și altceva. Copii pe care, tocmai de aceea dragă domnule din ghicitoare și cu toată dragostea, doamna Firea (dacă e adevărat), i-am dus SĂ VADĂ ce înseamnă un protest, nu le-am pus pancarte în mâini, nu le-am spus ce să strige, ce să gândească, nu i-am pus să participe la ceva ce nu pot înțelege acum. Le-am dat dreptul la realitate, nu alterat printr-un ecran, oricare ar fi acela.

Doar așa mai pot să funcționez eu în ultima vreme, într-o perioadă în care nimeni nu mai vrea să asculte pe nimeni, în care nimeni nu mai vrea să învețe pe nimeni deși se vorbește foarte mult.

O perioadă în care vreau și trebuie să scap, în primul rând, de acest dublu standard.

Căci nu vreau și nu trebuie să-l transmit copiilor mei. Pentru că nu vreau ca ei, la 40 de ani, să facă parte dintr-o lume ca asta din timpul meu, în care se vorbește, dar nu se ascultă, în care se cere educație, dar nu se oferă învățare, în care se cer drepturi, dar nu se acceptă obligații, în care vrem dreptate, dar nu suntem cinstiți noi cu noi și între noi, în care spunem că politicienii sunt de vină, dar tot noi îi trimitem să ne conducă, fie și prin absența la urna de vot, în care ne zâmbim în față, dar ne-am ucide cu prima ocazie, în care arătăm cu degetul minciuna, dar fugim de adevărurile care nu ne convin, în care vrem totul de la alții, dar nu ne uităm în curtea proprie, în care suntem vii, dar nu trăim, în care vrem prezent, fără trecut ori viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *