Oamenii mei

Sunt oameni pe care îi îndrăgeşti încă înainte de a-i cunoaşte. Vi s-a întâmplat? Mie, da.

Chiar de curând.

Oricum încerci să-ţi explici de ce, cum se poate asta, nu iese nimic.

Poate că, de fapt, avem un simţ special care îi şopteşte subconştientului că va fi bine, că va începe o prietenie frumoasă.

Uneori omul acela trece doar o dată prin viaţa ta şi e suficient. Îţi rămâne în suflet. Se întâmplă şi aşa.

Într-o altă parte sunt oamenii toxici care vor să le iasă ceva. Eu le spun oameni morţi. N-ai unde să porneşti cu ei, nu îţi pot oferi nicio călătorie. Te vor devora ca nişte zombi şi atât. Ăștia nu-mi plac.

Cum îi deosebim în caz că ne păcălește prima întâlnire? Eu am un test pe care il folosesc mereu: atingerea. De la o simplă strângere de mână, până la o îmbrăţişare. Cuvintele mă mai păcălesc, senzaţiile nu prea.

E important să simți orice tresărire, orice vibrație. Poate fi un refuz, poate fi o acceptare, poate fi o bucurie.

Alege cine e important pentru tine. Vrei să fii însoţit la drum şi să însoţeşti şi tu ca răspuns sau vrei să fii omul mort în căutare de ”gazdă”?

Primeşte întâlnirile vieţii deschis. Primeşte omul despre care simţul ăla special îi şopteşte subconştientului că va fi bine. Și să-i ia dracu pe ăia toxici, că m-am săturat de ei! 🙂

RayadayaGsursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *