Sau National Moth Week, dacă ne place în engleză. Este un eveniment care provoacă pasionații de molii la descoperiri și sărbătoare.

Giiizăs!

Aș participa oricând la șerpi și alte lighioane, căci sunt prietenele mele. Moliile nu! Nici dacă le zic „moths”, nici dacă le zic fluturi de noapte. Moliile NU sunt prietenele mele! Dar, poate sunt ale voastre și-atunci trebuie să știți că sunteți pe la mijlocul săptămânii când vă puteți face auziți. Deși, când am scris molia pe google.ro, mi-au apărut numai soluții de a scăpa de ele, ceea ce îmi spune că nu sunteți mulți.

Săptămâna Moliei a început pe 18 iulie și ține până pe 26. În această perioadă puteți celebra frumusețea (OMG!), ciclurile vieții și habitatul moliilor. Flyerul spune că puteți contribui cu informații și, ca să știți vorba hashtag-ului, anul acesta se caută intens moliile din familia Sphingidae, cunoscute și ca molii sfinx sau molii șoim.

Familia Sphingidae include cam 1450 de specii (ceea ce o să-mi dea niște coșmaruri, cu siguranță). Li se mai spune și molii colibri, căci au abilitatea de a zbura repede și continuu și de a trage nectarul din flori, fără să se așeze pe ele.

Participanții se duc prin păduri, dau drumul la felinare și așteaptă moliile, orice o însemna asta:

 

white moth

 

Molia care mi-a creat această repulsie, de-a dreptul, era albă ca cea din imagine. O cotoroanță frumoasă, dar prea pufoasă. Nu știu cum să o descriu altfel decât ca fiind o ființă extremă, de o frumusețe criptică și scârboasă, în același timp. N-o să uit nici rochia pe care s-a așezat, preferata mea, pe care n-am mai putut să o port din cauza ei!

 

 

La fel mi se par și exemplarele fotografiate cu o prea mare doză de realism, dacă mă întreabă cineva. Sunt frumoase, dar sunt creepy, horror și horror și creepy, din nou. Știți senzația aia dată de praful de pe aripile lor, rămas pe degete? E, aia, brrr, o simt numai privindu-le. Luați să simțiți și voi!

Patience

Macaria

Galeria de unde le-am selectat pe „frumusețile” astea se află aici.

Biologii estimează că există chiar peste 500.000 de specii de molii. Majoritatea sunt nocturne, dar unele zboară ziua ca fluturii.

Îîîîîîhhhh…