Transport fără bacșiș și fără cash

Compania UBER a fost înființată în 2009 și a fost lansată în peste 100 de orașe. Din februarie 2015 și București a fost trecut pe harta capitalelor europene Uber.

Tariful pentru București este de 1,39 lei/ km, cursa minimă acceptată este de 6 lei, iar anularea unei curse se taxează cu 6 lei.

uberX nu este un serviciu de taxi, ci un serviciu de ridesharing  (utilizarea în comun a unei mașini). Este o platformă care conectează în timp real șoferii cu pasagerii, printr-un buton.

Cum pot folosi Uber?

  1. Descarci aplicația Uber de pe iOS App Store sau Google Play Store sau făcând un cont AICI.
  2. Ai nevoie de un card bancar, nu se plătește cash. După crearea contului poți înregistra cardul.
  3. Deschizi aplicația, alegi locul de pornire și-ți vezi pe hartă mașina comandată, în timp real. În plus, poți vedea fotografia și numele șoferului, numărul de înmatriculare al mașinii și scorul șoferului. Pentru a dubla siguranța călătoriei, ai acces la o hartă pe care o poți trimite familiei sau prietenilor pentru ca aceștia să îți urmărească traseul în timp real, prin GPS.
  4. La destinație, suma corespunzătoare serviciului va fi retrasă de pe card. Nu se lasă bacșiș, dar ai la dispoziție un sistem de evaluare de la 1 la 5 stele.

În București există posibilitatea de a împărți o cursă cu altcineva prin optiunea „split fare” care permite împărțirea costului unei curse. Când opțiunea a fost selectată, aplicația îți va afișa automat contactele cu utilizatori Uber și îți va cere să confirmi selecția înainte de a le trimite lor mesaj pentru a accepta plata.

Testează Uber

Dacă vrei să descoperi cum se poate călători cu UBER, fără să cheltui un sfanț 😀 , am 5 coduri valabile doar pentru utilizatorii noi. Cele 5 coduri înseamnă 5 vouchere în valoare de 40 de lei fiecare, iar cursele se pot face până la sfărșitul anului. Fiecare cod este valabil pentru o singură persoană care nu a mai folosit Uber.

Cum folosesc codul?

  1. Descarci aplicația Uber – gratuită pentru iOs, Android și Windows Phone.
  2. Îți faci cont și înregistrezi un card bancar.
  3. La sfârșit, introduci codul unic care îți va facilita o cursă în valoare de 40 de lei, fără ca acești bani să fie extrași de pe cardul tău.

Dacă vrei un cod, trimite-mi „VREAU cu UBER” și o adresă de email AICI. Codurile se vor trimite în ordinea stabilită de voi – primul venit, primul servit.

*Toate codurile încep cu „MOBIFEST” pentru că Uber este partener Mobifest 2015. 😉

Enjoy the ride!

Uber App

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *