Unul din șase adulți din Europa este obez

Eurostat a făcut publice săptămâna trecută cifrele privind obezitatea la nivelul țărilor din Uniunea Europeană. Pentru români veștile nu sunt rele, semn că anii cu zahăr și ulei pe rație își mai fac încă simțite efectele, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nivelul educației are un cuvânt important de spus, așa cum reiese din cercetarea făcută în 2014, și cum la noi educația e în picaj rapid la toate nivelurile, nu e cazul să ne mângâiem pe șunculițe. O să tot crească. Și nu doar din acest considerent. O spun mai clar cifrele: comparativ cu 2008, anul până la care există evidențe statistice, din cele 17 țări care au înregistrate date privind această problemă, doar în trei obezitatea a mers pe un trend ascendent, înrăutățindu-și situația. Ați ghicit, da? România este printre acestea, de mână cu sora Bulgaria și cu Letonia. La polul opus, al țărilor care și-au îmbunătățit situația, de la unul din patru adulți obezi în 2008, la unul din șase adulți obezi în 2014, este Slovacia. Ea se ține de mână cu Cipru și Republica Cehă.

Revenind la România, deși între femeile și bărbații care suferă de obezitate, din țările europene, nu s-a observat o diferență notabilă, există însă 11 țări în care procentul femeilor suferinde de această boală este mai mare: țara noastră, Belgia, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Olanda, Portugalia, Slovacia, Suedia și Marea Britanie. Franța este singura țară care are egalitate la procente.

Per total, la nivelul țărilor europene analizate, 46,1% dintre adulții din UE au o greutate normală, în timp ce 51,6% sunt clasificați ca fiind peste greutatea normală, pre-obezi și obezi. 2,3% dintre adulți au sub greutatea normală.

În Uniunea Europeană obezitatea este stabilită în funcție de indicele de masă corporală care trebuie să fie peste 30. Indicele de masă corporală (Body Mass Index – BMI) este indicatorul masei unei persoane raportată la înălțime. Indicele este rezultatul raportului dintre masa corporală, exprimată în kilograme, împărțită la pătratul înălțimii, exprimată în metri: BMI = kg/m2.

  • sub greutate BMI mai mic de 18,5
  • greutate normală BMI între 18,5 și mai puțin de 25
  • pre-obez BMI între 25 și mai puțin de 30
  • obez BMI peste 30
  • supraponderal BMI egal cu sau mai mare de 25

O chestiune care nu ar trebui să ne îngrijoreze pe noi este faptul că în aproape toate țările membre problema obezității se înrăutățește odată cu vârsta, cele mai multe cazuri înregistrându-se la persoane cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani. Noi murim repede.

bmi-in-europe-2014
distribuția populației europene cu vârsta egală cu și peste 18 ani, după BMI (2014) sursa ec.europa.eu/eurostat

Top 10 țări cu cele mai puține procente care exprimă numărul de persoane care suferă de obezitate, de sus în jos, cu România ca țară care stă cel mai bine (are cele mai puține persoane care suferă de obezitate) la nivelul Uniunii Europene:

Top 10 țări cu cele mai multe procente, deci și cele mai multe probleme legate obezitate, de sus în jos, cu Malta pe primul loc, deci țara cu cel mai mare număr de persoane cu un BMI peste 30:

European  Health  Interview Survey măsoară starea de sănătate, factorii determinanți pentru sănătate și nivelul de utilizare al serviciilor de sănătate la nivelul cetățenilor Uniunii Europene. Prima parte a studiului s-a referit la anul 2008 și a fost realizat între anii 2006 – 2009, iar al doilea val, din care fac parte și datele acestui articol, face referire la anul 2014 și a fost realizat între anii 2013 – 2015. Ambele cercetări au în vedere populația cu vârste între 18 și 74 de ani.

surse ec.europa.eu/eurostat, euronews.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *